Aprilie 1940 – Ia românească pictată de Matisse 

 

În aprilie 1940, în hotelul ,,Regina” din Nisa, Henri Matisse termina de pictat „La blouse roumaine”. Pictorul lucra la acest tablou din noiembrie 1939.

Ca inspiraţie i-a servit colecţia de ii româneşti care i-a fost făcută cadou de pictorul Theodor Pallady.

Tabloul se păstrează la Paris, în Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou.
Pe lângă „La blouse roumaine”, Matisse mai are şi alte câteva tablouri în care este reprezentată ia românească.

 

Războiul mondial cuprinsese deja Europa când Henri Matisse, într-un hotel din Nisa, termina de pictat Blouse roumaine, cea mai frumoasă reprezentare artistică a iei româneşti.

Dar cum a început însă totul? Simplu. De la prietenia dintre doi pictori. Henri Matisse şi Theodor Pallady.
Henri Matisse este unul dintre cei mai renumiţi pictori ai lumii. Tatăl lui, un comerciant foarte bogat din Franţa, şi-ar fi dorit pentru fiul său o altă carieră. Tânărul Henri a ales să înceapă studiile la şcoala de arte frumoase, unde avea să-l întâlnească pe Theodor Pallady.

Theodor Pallady îi dăruieşte prietenului său de la Paris câteva ii româneşti. Efectul asupra pictorului francez este atât de puternic încât păstrează în mai multe tablouri elemente din portul nostru popular. Mai mult, Matisse se simte îndatorat României şi face un act de donaţie pentru două crochiuri ale renumitului tablou. Schiţele se află în tezaurul Muzeului de Artă al României şi sunt rareori expuse. Eşe sunt păstrate în condiţii speciale la Muzeul de Artă al României.

Înainte de fiecare expunere se fac o evaluare şi o asigurare de deplasare care poate să depăşească 500.000 de euro. După 75 de ani de când au fost desenate, crochiurile donate de Henri Matisse statului român îşi păstrează valoarea de unicat. Lucru confirmat şi de o renumită cercetătoare în grafică de la muzeul Louvre din Paris.

Dacă ar fi vândute mâine într-o licitaţie, schiţele semnate de Henri Matisse ar depăşi câteva milioane de euro. Fac însă parte din tezaurul României şi sunt protejate de legi şi securitate. Nimic însă nu ar putea cumpăra ceea ce exprimă de fapt: respectul pe care unul dintre cei mai renumiţi pictori ai lumii l-au acordat poporului român. 

 

 

 

 

 

“Blouse Roumaine – Antologie de Femei Exceptionale” 

 

Santiago de Mora-Figueroa y Williams, marchiz de Tamarón, un aristocrat spaniol de vita veche, European anglofil rafinat si pana nu de mult ambasadorul Spaniei la Londra, a comparat candva continutul unei antologii cu o capodopera culinara:

O antologie perfecta, aidoma unei capodopere perfecte, trebuie sa ne transforme pofta in pasiune, pentru simplul motiv ca acest ansamblu de hors d’oeuvres reprezinta in cele din urma nu numai un meniu bine echilibrat si gustos, dar tot odata el trebuie sa fie atat de rafinat incat sa ne indemne sa gustam tot mai mult. La fel si o antologie trebuie sa ne prezinte cu niste delicatese despre care sa nu mai fi auzit vre-o data nici un gurmand al literaturii.

 

Analizand cu mai multa atentie analogia marchizului de Tamarón, putem afirma ca ea, de fapt, reprezinta insasi filozofia antologiei “Blouse Roumaine”. Totusi, gandindu-ne retrospectiv la aceasta galerie a femeilor din Romania ne dam seama ca ea a fost initial conceputa dupa modelul unei ii romanesti, asa cum a fost ea pictata de marele Henri Matisse, in celebrul sau tablou intitulat “Blouse Roumaine”. Realizat in 1940, in plin razboi, cand Franta era ocupata de Hitler, Matisse si-a gasit refugiul in crearea a ceea ce a devenit insusi simbolul femeilor romane. Tabloul se afla acum in colectia Muzeului de Arta Moderna de la Paris. Aluzia noastra la pictura lui Matisse este facuta tocmai pentru ca aceasta “Antologie a femeilor Exceptionale” din Romania se poate compara cu o broderie de borangic pe o ie populara romaneasca, asa cum publicul a putut, nu de mult, sa admire in expozitia retrospectiva de la Royal Academy

Catalogul retrospecivei dela Royal Academy, Londra, 2005, unde este prezentata colectia de ii romanesti oferita de Theodor Pallady prietenului sau Matisse, si in acelasi an la Metropolitan Museum of Art, New York, unde a fost prezentata colectia de textile ale pictorului francez. Printre acestea o buna parte dintre exponate au fost iile romanesti primite cadou de Matisse de la prietenul sau Theodor Pallady si care l-au inspirat pe marele Maestru francez in seria de compozitii cu aceeasi tema – ia Romaneasca, adica acea “ Blouse Roumaine”. Pentru cititorii care nu au vazut retrospectiva, analogia titlului cartii noastre poate fi comparata cu o galerie de miniaturi de portrete dintr-un muzeu de arta: aceste portrete de femei aparand ca niste astri care stralucesc in galaxii occidentale sau nebuloase orientale, o constelatie cuprinzand o suta saizeci de stele. Realizarea manuscrisului a implicat o adevarata asceza, dar si o curba de initiere, printr-o munca de daruire si dedicatie pe o perioada de un deceniu intreg. Pe undeva, poate ca gestatia cartii care a dat nastere unei opere asa cum a fost ea descrisa de Marchizul de Tamaron:

un meniu de gustari delicioase si deosebite, prezentate atragator, dar stimuland concomitent imaginatia dar si papilele gustative.

Ultima vizita a lui Pallady facuta lui Matisse la Nisa, putin inainte de al Doilea Razboi Mondial: cei doi erau prieteni inca din studentia lor del a Paris. Colectia de ii Romanesti care i-au inspirat "Visul" lui Matisse a fost un dar facut de Pallady.

Pentru ca o asemenea selectie nu numai ca ofera o hrana cerebrala si sufleteasca, dar si o hrana care sa satisfaca apetitul academic, impingand limitele gustului dincolo de retetele obisnuite ale istoriei, politicii, literaturii, muzicii. cinematografiei, dramaturgiei, feminismului sau poate ale stiintei – pentru ca “Blouse Roumaine” este de fapt o carte transdisciplinara.

Acest ansamblu de eseuri impresioniste, subiective si esoterice este precedat de un capitol introductiv care face o prezentare generala a societatii romanesti din punct de vedere istoric, cultural, social si politic. De fapt, fundalul frescei sociale da tonul intregului narativ prezentat sub un unghi European, permitand cititorului sa evalueze Romania nu doar sub un unghi exotic si izolat national, dar mai de graba sub o perspectiva mult mai larga, al unui concert de natiuni, inlesnind o perceptie incadrata in coordonatele unui teritoriu familiar cititorului strain. Prin acest rationament autorul a facut incursiuni esentiale in tari ca Franta, Spania, Italia, Germania sau Anglia, tari care timp de doua secole au reprezentat acel “play ground” al aristocratiei si intelectualitatii romanesti, familii ca Bibescu, Sutu, Ghica, Brancoveanu, Cantacuzino, Rosetti, Golescu, Alecsandri si mai apoi ai a unor exilati si destarati de conditii diferite – artisti si scriitori ca: Brancusi, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintila Horia, Mircea Eliade, George Enescu, Dinu Lipatti, Clara Haskil, Nadia Gray, Elvira Popesc, sau Elena Vacarescu.

Nu intamplator antologia este complectata cu un corp important de circa 600 de citate, in majoritate traduse in engleza pentru prima oara, pornind de la o baza bibliografica de circa 4.000 de titluri din Romana, Franceza, Spaniola, Italiana, Portugheza, Germana, precum si unele direct din originalul Englez. Aceste sute de citate confera narativului o eruditie speciala, indemnand cititorul sa intreprinda o misiune de explorare uimitoare si exaustiva al unui teritoriu putin cunoscut. Demersul prin care autorul mentine angajat cititorul deschide o poteca noua intr-un teritoriu virgin, dar care ofera, la fiecare pas, o perspectiva de nestavilita desfatare.

 

Pe masura ce intoarcem paginile acestei carti, descoperim o cavalcada exotica de femei, care reflecta culoarea, parfumul si vocile unor timpuri trecute, dar si ale unor vremuri care ne aduc in cotidianul actual: culori din campurile de floarea soarelui din Lunca Dunarii pana la verdele inchis al acelui “codru des” omnipresent in spiritul romanesc, acel “codru frate cu Romanul” evocat de Eminescu, iar dupa ocupatia armatelor sovietice, codrul Muntilor Carpati unde s-a refugiat si a luptat rezistenta anticomunista ai anilor ’50 si ’60. Iarasi alte evocari ne aduc aproape de sunetul buciumului Muntilor Apuseni pana la muzica clasica a saloanelor pariziene, de la vocile cercurilor literare, pana la cele ale celebrelor scene dela Scala, Covent Garden, Opera Metropolitana din New York, sau ale prestigioaselor Comédie Française, Teatro Real de Madrid, sau Royal Shakespeare Company. In secolele trecute, cateva dintre aceste femei, aflate mereu in cautarea unui nou ideal, sau refugiu, au ajuns uneori pe meleaguri indepartate, pe malurile fluviului La Plata, sau in cautarea izvoarelor Nilului.

Dar dincolo de acele revelatii neasteptate, ‘Blouse Roumaine’ implica legaturi cu figurile unor oameni de cultura si politica de dimensiune internationala, in special cea Europeana si Americana. Aceste convergente si complicitati sunt posibile pentru ca romancele noastre, debarcand la Milono, Paris, Madrid, Londra, New York, Montevideo sau Buenos Aires au inspirat poeti si compozitori, au creeat noi roluri pe scena operei si teatrului si au tinut saloane literare. Aceste muze au captivat si cucerit mari oameni politici si aristocrati, facand capetele incoronate sa viseze si sa spere, iar muritorii de rand sa isi piarda complect capul. Unele dintre ele au reusit sa confere chiar o respectabilitate actului de sinucidere al amantilor lor, inainte de a se lepada de rochile de bal in favoarea vestimtelor manastiresti pentru iertarea pacatelor lumesti. Si totusi, in ciuda unor asemenea optiuni, sau precautii, unele dintre cuvioasele maici au fost suspectate de a fi intreprins o ultima cucerire – aceea de a-l seduce chiar pe Dumnezeu!

 

Anne de Pougy nascuta Anne Marie de Chassagne, inainte de a deveni printesa Ghika: dupa o viata mondena care a captivat atentia societatii franceze in perioada Belle Epoque si-a sfarsit viata la o manastire: "Parinte, a marturist printesa duhovnicului ei, in afara de omor si de furt am comis toate pacatele"

In umbra acestor incantatoare si redutabile amazoane deslusim o armata intreaga de curtezani, amanti, admiratori, sponsori si uneori soti: regele George V al Marii Britanii, regele Alfonso XIII al Spaniei, regele Carlos I al Portugaliei, Prinnti Mostenitori ai Romaniei, contele Carnarvon, contele Asquith, contele Mathieu de Noailles, lordul Thomson of Cardington, Sacheverell Sitwell, Noel Coward, David Farrar, Paul Morand, Marcel Proust, Pierre Lotti, Anatole France, Puvis de Chavannes, Vincent Van Gogh, Mark Twain, Verdi, Puccini, Richard Strauss, Eric Satie, iar mai recent Humphrey Bogart, Lord Lloyd Webber, Roberto Alagna, Michel Foucault sau Jacques Lacan.

Dar contempland aceasta tapiserie, aceasta ie taraneasca cu bogate cusaturi policrome, nu putem sa nu descoperim si un aspect mai sumbru al secolului XX: ecestea sunt femeile care au pierit in inchisori pentru convingerile lor politice, acele ‘passionarii” romance, care la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial s-au refugiat in munti impreuna cu sotii si fratii lor, organizand acel ‘maquis’ anticomunist, sau pur si simplu milioanele de femei ‘ilustre necunoscute’, simple taranci sau femei casnice de la oras, care au scrasnit din dinti, opunandu-se in mod tacut, dar cu incapatanare tavalugului dictaturii.

Constantin ROMAN evoca aceste eroine printr-o recunoastere plina de tristete a distrugerii brutale, sub communism, a culturii si societatii romanesti – o societate care inainte de razboi era plina de un dinamism descris in cartile unor autori ca: Paul Morand si Marcel Proust, Marie de Edinburgh si Patrick Leigh Fermor, Sacheverell Sitwell, Elizabeth si Margot Asquith, de Violet Trefusis si Olivia Manning, Panait Istrati sau Gregor von Rezzori, Colette, sau Virginia Ocampo, de catre Printesa Hélène Chrissoveloni Soutso, Printesa Marthe Bibesco, sau contesa Anna de Noailles.

Aceasta era tara misterioasa de pe “meleaguri indepartate” care a inspirat celebrele versuri ale Dorotheei Parker:

Oh, life is a glorious cycle of song, /A medley of extemporanea /
And love is a thing that can never go wrong / And I am Marie of Romania

Ceea ce intr-o traducere romaneasca libera ar fi:
Viata-i un ciclu de cantec al firii / Un potpuriu de imprevizibil /
Dand gres Iubirii e imposibil / Pentru Maria a Romaniei

Unele dintre aceste femei evocate in Antologie reprezinta o societate romaneasca considerata ‘exotica’, sau ‘insolita’, societate care face obiectul corepondentei Reginei Victoria, a lui Napoleon III, sau ai primilor Ministri Britanici Ramsey MacDonald si Winston Churchill, ai Presedintilor Roosevelt si de Gaulle. In paralel o sinergie diferita s-a materializat printr- o serie intreaga de portrete de romance realizate de artisti straini de reputatie mondiala ca de pilda: Rodin, Ignacio Zuloaga, Whistler, Singer Sargent, de Laszlo, Vuillard, Paul César Helleu, Edmond Lapeyre, Puvis de Chavannes, s.a. Alte portrete s-au imortalizat de catre fotografi ai inaltei societati Londoneze precum: Walter Barnett, Alexander Bassano, Van Dyke, Lafayette sau Russell Westwood, sau au fost prezentate in filmele unor regizori precum Federico Fellini in ‘La Dolce Vita’ si mai recent de scenografii de opera Francesca Zamballo, si David Pountney.

 

De fapt parcurgand ‘Blouse Roumaine’ nu putem trai nici cel mai marunt moment de plictis, privind aceasta galerie de regine si femei aristocrate , dar si de femei din toate clasele sociale, femei pline de exuberanta, talent si imaginatie, care au fascinat in permanenta societatea britanica in perioada interbelica: un exemplu tipic era amanta regelui Carol II-lea, diabolic de seducatoare si mondena (si divortata de doua ori), Magda Lupescu, cea care i-a tinut ocupati timp de cateva decenii pe gazetarii ziarelor de scandal, inspirand cupletul de mai jos:

Have you heard of Madame Lupescu Who came to Romania’s rescue?
It’s a wonderful thing
To be under a King:

Is democracy better I ask you?

iar in traducere libera in romaneste:

Lupescu e-adevarat
Romania a salvat:
Ca sa stai sub un rege
E sublim, se-ntelege:
Nu-i democratia-usor de suportat?

 

La celalalt capat al spectrului descoperim femei inspirate de idealuri mai inalte; femei care si-au ales cariera de piloti de razboi, care au castigat medalii internationale de parasutism, care au realizat performante istorice de zbor fara co-echipier, trecand pentru prima oara Marea Mediterana, singure la mansa, sau devenind campioane mondiale de atlentism, dar si devenind sufragete zgaltaind din temelii redutele monopolului masculin in profesii ca diplomatia internationala, arhitectura, sau dreptul – femei dotate cu autentice “cojones”, care au inspirat mase de femei sa le urmeze exemplul.

Pentru ca aceste fiinte pline de viata, femei tenace dar si frumoase, fie ele ca ar fi luat drumul exilului sau ca ar fi optat sa ramana in tara, sub dictatura, au avut fiecare in parte de istorisit o poveste extraordinara sau poate cel putin au putut sa ne ofere un crampei de citat memorabil. Pentru ca “Blouse Roumaine” nu reprezinta doar o ‘Corala al Romaniei’ dar si un ‘Memorial al Durerii’, fiindca firul vietii acestor romance, mame, sotii, surori, reprezinta chiar acea pelicula de film care se desfasoara in fata ochilor nostri si care nu se poate rezuma doar la simple bucate pentru gustul initiatilor academici: aceste vieti sunt de fapt o liturghie ortodoxa, o epifanie romaneasca care, prin ochii mintii, readuc la viata, o realitate fascinanta, dar estompata de sita vremii sau de amnezia preprogramata impusa de vremelnici guvernanti, o realitate care are catene organice nebanuite in subconstientul European.

Acest narativ al ‘iei romanesti’, prin continut lui liric, dar si spiritual, cu accente satirice, fara compromisuri, poate aparea unor cititori, pe undeva, daca nu polemic, cel putin sfidator, prin acele incursiuni in meandrele istoriei recente, care reflecta o realitate politica schizofrenica, a unei lumi plina de contraste si contradictii, pentru ca, in complectarea acestei perioade istorice, cititorului i se ofera o retrospectiva a unei epoci mai emotive a Golgotei ispasite sub comunism de o natiune intreaga: mai precis de eopca intunecata si necrutatoare a Anei Pauker si a Elenei Ceausescu, dar si al poetilor de Curte si ai unor pitici morali si saltimbanci, umbre din trecutul apropiat care explica mostenirea sistemului communist in Romania post-moderna.

Considerand toate aspectele mentionate mai sus, putem conchide, revenind tot la marchizul de Tamarón, ca sinteza de imagini bipolare dar conjugate in paginile antologiei “Blouse Roumaine” reprezinta o marturie cu totul aparte, marturia:

“unei bucurii, a unei dureri si al unui privilegiu in a pastra memoria si prin acest act de pietate in a prezenta frumusetea fizica al unor glorii trecute, un obiectiv pe care autorul si l-a asumat cu un brio si cu o ‘joie de vivre’ inegalabile”.

“Blouse Roumaine – Antologie de Femei Exceptionale”

 Constantin Roman